Peste 500 de copii afectați de autism din 8 județe vor fi evaluați gratuit în cadrul unui proiect al societății civile, demersul fiind considerat de inițiatori drept esențial în drumul către recuperare.

Evaluarea se va face în centrele locale ce au în evidență acești copii, din Craiova, Baia Mare, Bihor, Brașov, Botoșani, Constanța, Galați și Iași, care au primit, recent, licențe pentru programele ASRS și PEP 3. ASRS reprezintă scale construite pentru măsurarea comportamentelor asociate Tulburărilor din Spectrul Autist (TSA) apărute la copii şi tineri cu vârste între 2 si 18 ani, în timp ce PEP 3 oferă informaţii relevante despre nivelul de dezvoltare a abilităţilor, cât şi pentru determinarea diagnosticului şi a severităţii tulburării.

Proiectul de evaluare gratuită a copiilor cu austim, intitulat “TE AUD, TE VAD, TE SIMT” aparține Asociației pentru Recuperarea și Integrarea Copiilor cu Autism (ARICA) și este sponsorizat de MaxBet Grup, ca parte a ințiativelor de responsabilitate socială ale acestei companii.

“Contribuția sub diverse forme la recuperarea copiilor cu autism este o preocupare CSR asumată anual de compania noastră începand cu anul 2011 și concretizată în diverse acțiuni de donație și sponsorizare. Întâlnirea cu ARICA, la finele anului 2016, ne-a dat posibilitatea să aflăm mai multe informații despre necesitatea evaluării copiilor cu autism la momentul identificării acestei tulburări de dezvoltare neuropsihiatrică, dar și periodic pe parcursul recuperării pentru analizarea evoluției copiilor investigați. Odată cu donarea acestor materiale strângem călduros mâna specialiștilor care susțin permanent acești copii și îi felicităm pentru abnegația dumnealor” Administratorul MaxBet România, Gherghina Ionescu

Reprezentanții ARICA spun, la rândul lor, că evaluarea gratuită a copiilor cu autism este o condiție absolut necesară în vederea găsirii soluțiilor optime de recuperare.

“De mai bine de doi ani, de când fac parte din comunitatea părinților de copii cu autism, mi-am dorit să îi pot ajuta și pe alți părinți să găsească resurse să lupte. Îngerul care are grijă de Cătălin al meu și-a întins aripile spre alți 500 de copii ca el, astfel că, fără costuri, ei pot beneficia de instrumente profesionale de diagnosticare, evaluare și măsurare a evoluției lor. Proiectul TE AUD, TE VAD, TE SIMT”este un pas înainte extrem de important al drumului către recuperare, la fel de important ca schimbul de experiență între familiile care au copii cu această problemă. Nimeni nu poate reuși de unul singur” Anca Mihai Iurea, părinte și coordonator de proiecte din A.R.I.C.A

Autismul este o tulburare de dezvoltare neuropsihiatrică întâlnită în rândul copiilor. În România, circa 30.000 de copii suferă de autism, conform evidențelor oficiale, însă numărul total al celor afectați este mult mai mare. La nivel mondial, un copil din 68 are această tulburare.