Perseverența, implicarea și responsabilitatea sunt atribute ale oamenilor care lucrează în compania MaxBet. Aceastea se perpetuează în timp de mai mult de 15 ani, iar acum, mai mult ca oricând sunt elementele care ne definesc. În urmă cu 6 ani am deschis porțile unui proiect îndrăzneț, proiect ce a ajuns în prezent să fie catalogat drept al doilea mare teambuilding al companiei. Campionatul de Fotbal, căci despre el este vorba, atrage anual pe terenurile de sport sute de angajați ai companiei în vederea unui singur ideal: o competiție sportivă cu un scop umanitar. Fiecare echipă înscrisă în campionat primește din partea MaxBet o sumă de bani echivalentă cu performanțele de pe teren. Suma strânsă este îndreptată ulterior către o cauză socială pentru care angajații firmei au ales să concureze.

Anul acesta ne-am propus să țintim mai sus ca în anii precedenți. Din cele 35 de echipe înscrise în Campionatul intern de Fotbal, 14 au ales să dea tot ceea ce se poate pentru o cauză specială. MaxBet le-a propus angajaților săi să intre în joc și să strângă bani în vederea achiziționării unui echipament medical de îndepartare a tumorilor cerebrale cu valoarea de 40.000 euro pentru Secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța. Nu este pentru prima dată când compania sponsorizează un spital cu un astfel de echipament, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu fiind primul care a beneficiat de un asemenea aparat de ultimă generație. Facilitatea utilizării instrumentului medical face ca prezența lui în sala de operație să fie necesară, tocmai prin ajutorul real pe care il oferă medicilor.

Spunem că am vrut să țintim mai sus, pentru că suma finală adunată de cele 14 echipe dornice să ajute a ajuns la 50.750 lei, aceasta fiind suplimentată de MaxBet până la nivelul de 162.792 lei ca și cost total al echipamentului medical. Ca urmare a efortului colegilor noștri, o echipă bine pregătită de medici, în cadrul căreia activează medici tineri specializați în afara țării, va putea să realizeze intervenții de succes într-o zonă a țării afectată de incidența mare a tumorilor craniene.

La începutul lunii Octombrie, alături de managerul de proiect al Campionatului, PR-ul companiei, membrii comisiei CSR a companiei și o parte din angajații MaxBet care au susținut această cauză am mers la Constanța pentru a transporta aparatul și pentru a face cunoștință cu echipa de medici a Spitalului Cllinic Județean de Urgență. Am fost întâmpinați cu mult entuziasm de Domnul Doctor Bălașa Daniel, unul din chirurgii cei mai experimentați ai Secției de Neurochirurgie care ne-a făcut cunoștință cu restul echipei. Prezentarea aparatului a fost urmărită cu entuziasm chiar și de colegii noștri, fascinați de minunile pe care medicina ni le oferă.

Toți medicii prezenți au concluzionat că un astfel de aparat revoluționar ar trebui să fie prezent în toate secțiile de neurochirurgie, însă costurile ridicate fac ca achiziționarea acestuia să fie îngreunată. Nu ar trebui ca sănătatea și viața semenilor noștri să fie condiționate de un preț, însă, dacă totuși acel preț există, noi suntem dispuși să facem tot ceea ce se poate pentru a-l plăti.

Domnii doctori și-au dorit să ne prezinte mulțumirile dumnealor, prin scrisoarea de mai jos.